Cine sunt poliţiştii – motociclişti care l-au prins pe criminalul din Alba

Bărbatul din Alba care a ucis un tânăr de 23 de ani şi a rănit-o grav pe iubita acestuia de 21 de ani a fost prins de doi poliţişti din Sebeş care au plecat în căutarea acestuia pe motociclete enduro.

Detalii despre modul în care a fost prins criminalul Alexandru Paştiu au fost făcute publice pe pagina de Facebook ”Poliţişti-Uniţi suntem puternici”.

„Creţu Ionuţ Dragoş din cadrul – Secţiei 7 Politie Rurală Sebeş şi Pop Horea Cosmin din cadrul Poliţiei Sebeş – Biroul Rutier, în cursul zilei de azi, 19.04.2021, au reuşit prinderea autorului infracţiunii de omor săvârşit în noaptea de 18/19.04.2021 în localitatea Răhău, jud. Alba, după ce acesta a fugit de la locul faptei şi s-a ascuns în pădure.

Precizez că cei doi colegi au plecat în căutarea autorului cu 2 motociclete de teren, iar după mai multe ore de căutări au reuşit să identifice şi să reţină autorul care avea asupra sa un cuţit, fiind extrem de violent, într-o pădure din apropierea mun. Sebeş”, este mesajul postat în grupul menţionat.

Unul dintre cei doi poliţişti precizează că au fost ajutaţi de trei voluntari, care au avut un rol important în prinderea suspectului. ”Trebuie menţionat ca a fost o acţiune comuna şi am fost ajutaţi de 3 voluntari . Fără aportul lor e posibil sa nu îl fi găsit. Mulţumesc băieţilor pe aceasta cale”, a scris Ionuţ Creţu

Citește articolul integral pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version