Testele rapide Covid-19 pe care le vom putea face în farmacii nu vor fi gratuite

Testele rapide pentru depistarea SARS-COV-2 pe care le vom putea face în farmacii nu vor fi gratuite. În prima fază, chiturile vor fi acordate de Ministerul Sănătăţii, astfel că oamenii vor achita doar manopera. În timp ce autorităţile lucrează la setul de norme, în unele farmacii deja se trasează circuitele şi se delimitează spaţiile, potrivit stirileprotv.ro.

Marius Răzvan Ştefan, adiministrator de farmacie: ″Se pot scoate counterele de farmacie şi adus birou, masă de testare şi masă unde pacientul să şi completeze datele personale″⁣.

Pentru alte sedii, acolo unde există un spaţiu liber în afara farmaciei, cum ar fi o curte interioară, pot fi amplasate corturi sau containere, aşa cum prevede şi ordinul de ministru.

În unele farmacii nu s-ar putea face testare pentru Sars-Cov-2 în condiţii optime, spune un administrator. Spaţiul este mai mic şi foarte îngust, iar asta nu ar permite amenajarea unor circuite corespunzătoare astfel încât oamenii să fie în siguranţă, atât cei care vin pentru un test, cât şi cei care vin să îşi cumepere medicamente.

Deşi iniţial Ministrul Sănătăţii şi-a dorit ca testele să fie gratuite, acest lucru nu va fi posibil.

Iulian Trandafir, preşedintele ADRFR: ″O parte din teste vor fi oferite gratuit de Ministerul Sănătății farmaciilor. Deci testul în sine nu va costa în prima fază, va costa manopera. Preţul şi-l poate stabili liber fiecare farmacie″⁣.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ″Treaba Ministerului Sănătății este de reglementare şi furnizare a acestor teste. Sunt în lucru extrem de avansate. Legal nu poţi să limitezi preţurile, dar am fost asiguraţi că vor fi cât se poate de decente″⁣.

Pe lângă preţ, farmaciştii pot stabili şi un orar în care vor face testările.

Ordinul de ministrul prevede ca personalul care va face recoltările să fie instruit prin Direcţiile de Sănătate Publică. Şi asta, pentru că rezultatele pot fi fals negative dacă proba nu este prelevata corect.

Andreea Chirtoacă, farmacistă: ″Trebuie introdus acel recoltor pe nas destul de adânc şi mi s-ar părea periculos să fie făcut de o persoană neavizată″⁣.

În plus, va trebui întocmit şi un contract de distrugere a deșeurilor biologice, contract pe care în mod normal farmaciile nu trebuie să îl aibă.

Personalul care va face testele trebuie să poarte mască de unică folosinţă, vizieră sau ochelari, mănuşi şi halat de unică folosinţă.

sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version