Luni încep înscrierile la clasa pregătitoare în anul școlar 2021-2022

De luni, 29 martie, încep înscrierile propriu-zise la clasa pregătitoare în anul școlar 2021-2022. Pentru al doilea an la rând, părinții nu își vor putea alege învățătorii la care își înscriu copiii, după ce legea a fost modificată, astfel că repartizarea va fi făcută aleatoriu. Părinţii pot depune și online cererile de înscriere, în perioada 29 martie – 28 aprilie.

Din 17 martie, fiecare unitate de învăţământ şi inspectorat a trebuit să afișeze circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare alocate.

Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022:

  • În perioada 29 martie -28 aprilie 2021, părinţii şi reprezentanţii legali ai copiilor vor completa şi depune cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învăţământ la care aceştia solicită înscrierea copiilor.

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar se va desfăşura în perioada 10 – 20 mai 2021.

  • În intervalul 10 – 11 mai este programată procesarea de către Comisia naţională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie.
  • În perioada 11 – 18 mai 2021 va avea loc procesarea la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere.
  • Candidaţii înmatriculaţi şi locurile rămase libere vor fi afişate la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar pe data de 20 mai

Citește articolul integral pe hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version