Epidemiolog: Măștile de protecție și distanțarea fizică vor fi în continuare necesare timp de câțiva ani

Măștile de protecție și distanțarea fizică vor a fi necesare timp de încă niște ani, până când majoritatea populației globale va fi vaccinată, spune un epidemiolog britanic de top, citat de BBC.

Mary Ramsay, director pentru imunizare la Institutul englez de Sănătate Publică, a spus că probabil vor mai trece câțiva ani înainte de revenirea la normalitate.

Dr. Ramsay spune că măsuri ca portul măștii în locuri aglomerate și distanțarea fizică sunt deja acceptate de cei mai mulți oameni și permit economiei să funcționeze în continuare.

„Oamenii s-au obișnuit cu aceste restricții și pot trăi cu ele”, a adăugat ea.

„Așadar, cred că în câțiva ani, cel puțin până când alte țări ale lumii vor avea aceleași cifre de vaccinare pe care le avem noi și până când numărul infectărilor va scădea peste tot, vom putea reveni treptat la o situație normală”, a spus Ramsay.

Ea a avertizat că este „foarte important să nu ne relaxăm prea repede” și că orice virus aflat în circulație îi va afecta pe cei vulnerabili.

„Trebuie să analizăm cu foarte mare atenție înainte de a ridica orice restricție”, a spus ea.

Prof. Chris Whitty, consilierul medical principal al guvernului britanic, le-a spus parlamentarilor la începutul acestei luni că se speră că „măsurile simple, cum ar fi igiena mâinilor, măștile de față acolo unde este cazul, testarea, și urmărirea contactelor și, mai presus de toate, vaccinurile” vor menține virusul sub control.

Sir Patrick Vallance, consilierul științific principal al guvernului britanic, a spus la rândul său că portul măștii va fi în continuare necesar în anumite situații, dacă numărul infectărilor va crește din nou în timpul iernii, dar că este posibil ca oamenii să trăiască normal, promovând distanțarea socială.

Un grup de consilieri științifici guvernamentali a declarat luna trecută că „menținerea unei linii de bază a politicilor care reduc transmiterea” virusului va fi necesară pentru mult timp.

Acești experți au spus că măsurile ar putea include testarea și urmărirea contactelor, autoizolarea și o comunicare publică menită să încurajeze „acțiuni voluntare pentru reducerea riscurilor”.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version