Georgiana, soţia lui Adrian Dobrin, şeful Serviciului de Control din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, care a decedat după ce sistemul de ventilare din ambulanţa în care se afla s-a defectat, a transmis un mesaj la scurt timp de la înmormântarea acestuia, potrivit adevarul.ro.
Fostul şef de la Sanepid Gorj a fost înmormântat, ieri, în cimitirul din satul Bucureasa, comuna Dăneşti.
Georgiana, soţia sa, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care susţine că Adrian a fost ucis de sistemul incompetent, iar cei responsabili trebuie să plătească: „Femeia spune că soţul ei a fost ucis de incompetenţa din sistemul sanitar şi că se va lupta pentru ca cei vinovaţi să răspundă: „Acum, că mi-am aşezat EROUL într-o odihnă veşnică, cu puterile care mi-au mai rămas si cu spiritul puternic pe care mi l-a transmis, crescând lângă el de la vârsta de 22 de ani, mă folosesc de această reţea publică ţi vă declar următoare: eu am semnat si mi-am asumat riscurile deplasării la Bucureşti pentru pacientul Adrian Dobrin, dumneavoastră «sistemul sanitar» aţi semnat si v-aţi asumat riscurile pentru echipamentele deţinute? Adrian nu a murit, ci a fost omorât, iar in codul penal se numeşte crima.
Îţi promit ca o să mă lupt, Adrian!“.
Sistemul electric al ambulanţei s-a defectat
Adrian Dobrin, diagnosticat cu COVID-19, a decedat duminică în Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, după ce sistemul electric al ambulanţei care îl transporta la un spital din Bucureşti s-a defectat, iar ventilatorul care îi asigura oxigenul nu a mai putut funcţiona.
Citește articolul integral pe adevarul.ro
