Barna îl avertizează pe Cîțu că nu poate remania un ministru, fără a avea acordul partidelor din coaliție

Au circulat tot felul de zvonuri despre posibile schimbări în actuala garnitură guvernamentală, apărând imediat și avertismentele celor care fac parte din partidele care compun alianța.

Premierul Cîțu declarase că o primă evaluare a miniștrilor va fi făcută în vara lui 2021, de către „singurul premier”, iar dacă execuția bugetară este „foarte proastă” atunci „s-ar putea să avem nevoie de un alt expert”.

Doar că, ”singurul premier” nu prea poate decide de capul său, chiar dacă răspunderea pentru ceea ce nu merge bine va fi a lui. Cîțu nu pare să aibă nici susținerea PNL în materie de comunicare, neexistând lideri în PNL care să pună umărul la promovarea măsurilor guvernamentale.

Așa se face că ceilalți colegi din coaliția guvernamentală îl pun la punct de câte ori prind ocazia. Liderul USR, Dan Barna, tocmai a ținut să îi reamintescă premierului că rolul său este mai mult decorativ în materie de remanieri, chiar dacă acestea se justifică.

Dan Barna: ”Fiecare partid din coaliție își evaluează propria miniștrii. Premierul, în ședința de Guvern, poate să exprime puncte de vedere legate de Cabinet în ansamblu și de fiecare minister în parte.

Dincolo de asta, vreau să fie foarte clar lucrul acesta – când am văzut că s-au rostogolit tot felul de sugestii de remanieri dinspre diverse componente ale societății….Am văzut diverse topuri, propuneri, recomandări. În realitate, nu este mai mult de atât.

Am văzut în spațiul media diverse opinii de la ținători de grijă ai Guvernului. În realitate, nu există subiectul ăsta pe agenda Guvernului, pentru că suntem învestiți de aproximativ două luni, care se așează pe implementat reforme.

O să vedem peste 6 luni, un an. Fiecare partid își evaluează permanent colegii miniștri și încercăm să ne asigurăm că funcționează pe logica de guvernare. Ăla este de fapt cadrul în care discutăm de evaluare – programul de guvernare agreat de coaliție.

Premierul poate să remanieze un ministru din partid, dar asta presupune remanierea întregii coaliții. Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version