A fost publicat noul formular pentru testarea elevilor, care trebuie completat de părinți. Descarcă-l de aici

Ministerul Educației a anunțat că a reactualizat formularul prin car părinții își pot da consimțământul pentru testarea elevilor care dezvoltă simptome de Covid-19. Documentul nu trebuie adus încă din prima zi de școală.

Formularul de consimțământ pentru testarea elevilor poate fi descărcat de AICI

Documentul prevede atât acordul părintelui pentru ca elevul să fie testat numai în prezența tutorelui, dar și în absența sa, la recomandarea personalului medical.

Reamintim că ministrul Educației a subliniat că nu este prevăzut nicăieri că acel formular trebuie completat din prima zi de şcoală.

„Acel formular trebuie să fie scris şi semnat şi va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacţi direcţi ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziţii, cu simptome. Acel formular nu este necesar în prima zi de şcoală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de şcoală, noi vom încerca să acoperim şi această situaţie şi să transmitem precizări către şcoli în aşa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinţi care benevol, voluntar doresc”, a explicat ministrul, potrivit digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
Exit mobile version