Un nor de praf saharian ajunge în România. Anunțul Ministerului Mediului

Ministerul Mediului anunță că norul de praf saharian care s-a aflat deasupra mai multor zone din Europa de Vest și a colorat cerul în nuanțe de portocaliu va ajunge și deasupra României. Masa de aer încărcată cu particule de praf sahariană avansează spre sudul, centrul și sud-estul Europei.

„Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, transmite Ministerul Mediului într-o postare pe Facebook.

Potrivit postării, în această perioadă, în țările de la vest și sud-vest de România se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează să ajungă deasupra României va fi redusă.

„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie) în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...
Exit mobile version