Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, s-a predat în Italia. Are de executat o condamnare definitivă pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare. Acesta s-a predat în cursul dimineții, în orașul italian Bari, urmând ca autoritățile de acolo să îl extrădeze în România.

„În dimineața de 4 februarie 2021, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene, de către autoritățile italiene, că, în cursul zilei de ieri, un bărbat, de 42 de ani, urmărit la nivel internațional, s-a prezentat la o secție de poliție din Bari, însoțit de avocatul ales.

Acesta a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul București.

În baza datelor furnizate de autoritățile din Italia, a fost informată instanța de judecată din România, care a emis mandatul european de arestare, pentru a traduce și transmite acest mandat către instanța care va judeca și dispune asupra predării către România”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Daniel Dragomir fugise din țară în luna iunie a anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version