Starea de alertă, prelungită pentru încă 30 de zile în România

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni, 14 decembrie, potrivit unei hotărâri de guvern care a fost adoptată vineri și publicată în Monitorul Oficial.

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 decembrie cuprinde și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea de Guvern a fost adoptată conform propunerilor aprobate joi în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Hotărârea nr. 58 a CNSU păstrează restricţiile şi măsurile de protecţie sanitară existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, scrie Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României în data 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile. Din 14 mai, de când s-a ieşit din starea de urgenţă, s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, autorităţile au prelungit, prin hotărâri, starea de alertă.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...
Exit mobile version