Decizia de suspendare a cursurilor în Iași, declarată ilegală în instanță

Tribunalul Iași a admis ca fiind nelegală suspendarea activităților didactice față în față în școli, anunță Asociația Școlilor Particulare, potrivit Mediafax.

Asociația Școlilor Particulare a cerut anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași, respectiv a articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în școli, potrivit digi24.ro.

Joi, Tribunalul Iași a admis cererea de anulare a unor articole.

„Instanța a admis ca fiind NELEGALĂ prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ”, transmite Asociația Școlilor Particulare.

Totodată, în 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care Asociația Școlilor Particulare a cerut și anularea prevederilor ordinului de ministru și a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în toate școlile din România.

„Înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații, dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa. Poate pe viitor vom reuși să punem educația acolo unde este locul ei în societatea românească” – este anunțul celor din Asociația Școlilor Particulare.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
Exit mobile version