Primul spital care recunoaște oficial decesul unor pacienți covid din lipsă de locuri la terapie intensivă

Șase pacienți ai Spitalului Victor Babeș din Timișoara, bolnavi de covid, au murit în ultimele zile pentru că nu au mai avut loc la secția de terapie intensivă.

Este primul spital din țară a cărui conducere recunoaște situația dramatică în care s-a ajuns ca urmare a exploziei de îmbolnăviri cu coronavirus din ultima perioadă.

„E o problemă mare la nivelul secției ATI, care lucrează la capacitate maximă de câteva săptămâni. Spitalul Județean mai prelua din aceste cazuri ale noastre, dar și la acolo, și Spitalul Municipal, secțiile ATI sunt pline.

Nu prea avem soluții pentru pacienții pe care îi tratăm pe secție cu oxigen sub presiune, dar care, la un moment dat, există riscul să se decompenseze și să scadă saturația de oxigen, necesitând intubare. Pentru aceștia, la ora actuală nu avem soluții. Introducem oxigenul, presiunea maximă, dar nu mereu avem succes cu această metodă”, a spus dr. Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, la Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Die Welt der Sportwetten bei Sportybet entdecken

Sportwetten erfreuen sich weltweit einer enormen Beliebtheit bei vielen Fans. Wenn Sie nach einer spannenden Plattform suchen, besuchen Sie https://sportybet.de.com/ für ein tolles Erlebnis....

Die Faszination hinter dem Angebot von casinokings

Viele Spieler suchen nach einer zuverlässigen Plattform für ihr liebstes Glücksspiel. Wer das Internet nach einem passenden Anbieter durchsucht, stößt schnell auf casinokings als...

Erfahrungen und Vorteile bei Kingcasino im Überblick

Die Welt der Online Spielotheken bietet Spielern heute eine immense Auswahl an Möglichkeiten. Wer nach einer erstklassigen Plattform sucht, findet mit dem casino sites...

Alles Wissenswerte über das Wettangebot von Forbet

Der polnische Buchmacher hat sich durch ein breites Portfolio an Sportwetten einen festen Platz auf dem Markt gesichert. Viele Nutzer suchen im Internet nach...

A Comprehensive Review of the LeoVegas Gaming Experience

LeoVegas has established a strong reputation as a premier destination for online gaming enthusiasts seeking a high-quality experience. Many players choose to visit https://uk-leo-vegas.com/...

Exploring the Gaming Experience at LeoVegas

LeoVegas has established itself as a premier destination for players who prioritize mobile-first entertainment and a diverse catalog of slots. If you are browsing...

A Comprehensive Look at the Sportybet Experience

Online sports betting has evolved significantly over the last few years, offering players more convenience than ever before. If you want to start wagering...

A Comprehensive Review of the Betano Betting Experience

Modern sports betting has evolved significantly over the last decade with the introduction of sleek mobile applications. If you are looking to explore a...
Exit mobile version