Polițiștii vor patrula în civil pentru a-i amenda pe cei care nu poartă mască și nu respectă regulile sanitare

Circa 20% dintre polițiști vor patrula în civil, fără a purta uniforma, și vor da amenzi în cazul persoanelor și firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și distanțare socială, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

Motivul controalelor în civil? Faptul că mulți cetățeni respectă regulile doar în prezența poliției, iar la plecarea forțelor de ordine își dau jos măștile sau se înghesuie în mijloace de transport ori în restaurante, potrivit surselor citate.

Comportamentul de conformare formală la măsurile sanitare a fost reclamat în urmă cu o lună și de prefectul județului Argeș, care spunea la acel moment că aceasta e una din cauzele creșterii rapide a numărului de infectări cu Covid 19 din județ, potrivit g4media.ro.

O a doua măsură luată de guvern este înființarea unei linii telefonice TelVerde (0800.800.165), la care cetățenii pot reclama nerespectarea măsurilor sanitare. Aici vor putea fi trimise de către cetățeni materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi ori deschiderea de cercetări ale poliției.

sursa foto: bucurestiul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version