De ce au crescut cazurile COVID. În timp ce statul este depășit, românii se testează pe banii lor, la privat

Cifrele prezentate de autorități drept alarmante din ultima perioadă, când în fiecare zi a fost depășit recordul de noi îmbolnăviri COVID, sunt direct proporționale cu numărul testelor efectuate.

Alarmantă este și proporția tot mai mare a testelor efectuate de români, pe banii lor, la cerere, în comparație cu cele efectuate de spitale sau laboratoare private la solicitarea DSP-urilor.

Elocventă este situația raportată ieri de Grupul de Comunicare Strategică: ”Dintre cele 20.085 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 au fost în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere”.

Practic, aproape jumătate din testări au fost efectuate în laboratoare private, la cerere, de către angajatori sau persoane fizice care au vrut să știe dacă sunt sau nu bolnave și nu doar pentru a călători în Grecia, așa cum au insinuat autoritățile.

Iar efortul financiar este considerabil, având în vedere că un test PCR costă cel puțin  350 de lei.

Ce dovedește asta? Că statul român este depășit de situație, iar măsurile luate la începutul pandemiei, când evoluția îmbolnăvirilor era modestă, nu-și mai fac efectul acum. Am pierdut patru luni, timp în care puteam testa în masă și pregăti spitalele pentru valul care a venit acum ca un tsunami.

Exact ca în povestea cu Petrică, statul român a tot strigat lupul, până când a și venit. Numai că ”lupul” are COVID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version