A intrat în vigoare legea carantinei. Ce se întâmplă cu asimptomaticii

Românii vor putea fi din nou introduși în izolare sau carantină dacă sunt depistați pozitivi la testul COVID, potrivit noii legi care a intrat în vigoare astăzi.

Principalele prevederi ale legii carantinei, potrivit Știrilor Pro TV, sunt:

Izolarea persoanelor bolnave sau purtătoare ale virusului, dar care nu prezintă simptome, poate fi făcută pentru maximum 48 de ore. Medicul poate recomanda prelungirea acestei măsuri.

Carantina se va face de acum la domiciliul persoanei vizate, într-o altă locuință aleasă de persoana vizată sau într-un spațiu special al autorităților, la cerere.

În carantină pot fi plasați toți cei care sosesc din zone cu risc epidemiologic ridicat pe baza datelor transmise la nivel național sau internațional de autoritățile competente.

Dacă cineva refuză carantina sau dacă încalcă măsura carantinei, deși inițial a consimțit-o, medicul sau organul de control recomandă iar direcția de sănătate publica decide, în cel mult 8 ore, plasarea persoanei respective în carantină instituționalizată dacă se constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase.

Orice persoană poate contesta în instanţă actele administrative emise în baza noii legi a carantinei, acesta fiind și motivul pentru care CCR a declarat neconstituțională OUG.

În cazul minorilor, măsura izolării se instituie la domiciliul aparţinătorului, sau la locaţia declarată de acesta.

Institutul Național de Sănătate Publică este obligat să transmită în fiecare zi numărul de teste făcute unor persoane netestate anterior, separat de retestările persoanelor deja infectate sau vindecate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version