Anunțul lui Orban pentru românii care pleacă în concediu la bulgari

Estonia este prima țară care a instituit măsura carantinei pentru români din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri COVID din țara noastră. Premierul Ludovic Orban susține că această măsură nu va fi luată, cel puțin în viitorul apropiat și de către Bulgaria.

În privința vacanțelor în Bulgaria, premierul a spus că a primit mai multe mesaje de la români, care l-au întrebat dacă să mai plece în concedii.

„I-am întrebat cât durează concediul – 7 zile – le-am zis să plece. De regulă, după ce am luat decizia că, să spun, în 22 iunie că înlăturăm restricția și că Bulgaria e între excepțiile în care nu se intră în izolare la domiciliu și se reiau zborurile.

Trebuie să treacă minim 14 zile până la momentul în care reinstituim restricția, pentru că evaluarea se face pe 14 zile. Din momentul în care noi am luat decizia să exceptăm o țară, ca să putem să reinstituim restricția, trebuie să treacă minim 14 zile, pe baza evaluărilor făcute de INSP”, a spus Orban la Digi 24.

„Bulgaria era la un scor mic, sub 5%, sigur că a crescut numărul infecțiilor destul de mult, au revenit la obligativitatea purtării măștii, și vedem cum evoluează lucrurile. Deocamdată, cine pleacă în concediu poate să plece liniștit. Poate cei cam de peste o săptămână care ar urma să plece trebuie să urmărească evoluția indicatorului respectiv pe site-ul INSP, a completat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...
tratamente stropire coral

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că, la începutul lunii mai, pe domeniul public din Brașov vor fi efectuate tratamente fitosanitare...
algabeth

Cum s-ar putea schimba radical ”fața” unui oraș cu un element...

Spațiile urbane pot fi transformate radical prin folosirea unui element pe cât de durabil, pe atât de estetic: piatra naturală. Vezi la finalul articolului cum...
tratamente stropire coral

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare în...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă efectuarea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combatere...