Festival Internațional de Operă, Operetă și Balet 2019. Contesa Maritza, la Sala Operei din Brașov

Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet 2019, ediția a XVII-a, se încheie, în weekend, cu premiera operetei „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán, în două reprezentații, cu două distribuții diferite! Libretul, scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, se bazează pe „Romanul unui tânăr sărac” de Octave Feuillet. Premiera operei a avut loc pe 24 februarie 1924 la Theater an der Wien din Viena.

„La 50 de ani de la ultima premieră locală, „Contesa Maritza” revine în fața publicului într-o adaptare contemporană din care nu lipsesc umorul și magia”, au anunțat organizatorii celei de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet.

. „Am dorit ca acest spectacol sa aibă legătură cu Brașovul și, împreună cu întreaga echipă artistică și tehnică, sperăm să reușim să construim o punte între scenă și sală”, mărturisește tânărul regizor Alexandru Nagy. Acesta revine la Opera Brașov după ce, în 2013, a montat „Il Tabarro” de Giacomo Puccini, fiind, la vremea aceea, cel mai tânăr regizor de operă din România – 23 de ani.

Distribuția:

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019
Contesa Maritza: CRISTINA RADU
Tassilo: ALEXANDRU AGHENIE
Lisa: CORINA KLEIN
Koloman Zsupan: LIVIU IFTENE
Moritz Dragomir: MARIAN REȘTE
Manja: CRISTINA ROȘU
Cecco: LUCIAN BURLACU
Ilka: MARIA PETCU-CATRINA
Karl Stefan: VALER LUCACIU

Duminică, 3 noiembrie 2019

Contesa Maritza: MĂDĂLINA BOURCEANU
Tassilo: COSMIN MARCOVICI (Opera Națională Română Iași)
Lisa: ANDROMEDA NEMEȘ
Koloman Zsupan: LORAND CRISTIAN
Moritz Dragomir: ȘTEFAN SCHULLER
Manja: ASINETA RĂDUCAN
Cecco: ION TAȘCĂ
Ilka: SIMONA MANOLE
Karl Stefan: PAUL TOMESCU

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.  La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Coregrafia este semnată de Ramona Mezei. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 50 lei – în sală; 40 lei – la balcon lateral

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version