Programul „Litoralul pentru Toți” începe azi. Unde te poți caza cu 34 de lei/ noapte

Programul social „Litoralul pentru toți” începe azi. Federația Patronatelor din Turismul Românesc spune că prețurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, potrivit antena3.ro.

Programul social „Litoralul pentru toți” începe azi, zi din care turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Pentru ediția din acest an și-au anunțat participarea zeci de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.

Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca în anii precedenți, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

„Recomandăm turiștilor să-și facă vacanțele pe litoralul nostru și în extrasezon. Au toate motivele: plajele și stațiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă și, poate cel mai important argument, prețurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie și august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiție și să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoș Răducan, președintele FPTR, citat de Mediafax.

Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopți de cazare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...