Grecia și-a deschis sezonul turistic cu restricții mai dure decât în România

Grecia și-a deschis oficial sezonul turistic la sfârșitul săptămânii trecute, dar autoritățile rămân foarte precaute, iar restricțiile aflate încă în vigoare sunt pe alocuri mai aspre decât în România. Dan Adrian Drăgan, un român stabilit în Thassos, a povestit duminică seara la Digi24 care sunt în prezent condițiile oferite turiștilor și ce reguli trebuie să respecte ei și localnicii. 

Intrarea pe teritoriul elen este permisă doar turiștilor care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, un test PCR negativ sau o adeverință că au trecut prin boală.

Momentan nu sunt chiar atât de mulți turiști români, pentru că Grecia încă se află pe lista galbenă a României. „În următoarea săptămână, Grecia nu reprezintă încă destinația ideală pentru români, dar din iunie este de așteptat să dispară, probabil, cât mai multe dintre restricții. Au fost foarte mulți români care au venit în perioada sărbătorilor pascale, au venit câțiva turiști chiar și în acest weekend, dar nu foarte mulți”, a declarat la Digi24 Dan Adrian Drăgan, administrator al Forumului Grecia.

Grecia a început să ridice din restricții de la 19 aprilie și este de așteptat ca treptat să anunțe și alte relaxări, dar nu se știe exact când se va întâmpla asta. Grecia în continuare se luptă să păstreze un echilibru între turism și sistemul sanitar și de aceea o parte din restricțiile care sunt încă în vigoare se referă cumva mai mult la localnici, a explicat Adrian Drăgan.

Citește continuarea pe digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...