S-a deschis sezonul turistic în Grecia. În ce condiții vă puteți petrece vacanța acolo

Autotitățile de la Atena au decis că pot intra în Grecia turiști din țările Uniunii Europene, inclusiv români, din Marea Britanie, Israel, Rusia sau Statele Unite. 

În Grecia se va intra atât terestru cât și aerian. Sunt deschise două puncte vamale cu Bulgaria (Kulata-Promachonas și Svilengrad-Ormenio) și unul cu Macedonia de Nord, în timp ce punctul de trecere a frontierei Makaza este rezervat doar transportatorilor de mărfuri, potrivit Ministerului de Externe.

Turiștii trebuie să arate dovada că au trecut 14 zile de la rapel, în cazul celor vaccinați împotriva COVID-19. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză. De asemenea, cei care care au avut COVID trebuie să prezinte o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de proveniență, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Grecia.

Pentru cei care nu sunt vaccinați și nu au fost infectați, e nevoie de un test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte. La granițe pot fi supuși unei testări aleatorii și, dacă testul este pozitiv, intră în carantină sau li se poate refuza accesul în Grecia.

MAE: ”Străinii care merg în Grecia trebuie în continuare să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici.”

Masca este obligatorie în locurile publice, dar nu și pe plajă, iar măsurile de distanțare socială trebuie respectate. Se mizează pe nou relaxări începând cu data de 24 mai.

sursa MAE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...