Nu deschideți acest mesaj primit pe Instagram: „Took me 2 hours to make it. I hope you love it”

Utilizatorii reţelei sociale Instagram sunt vizaţi, în ultimele zile, de o campanie de tip phishing care se propagă prin intermediul mesajelor private, transmise de obicei de conturi compromise, avertizează specialiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit experţilor, tehnicile utilizate de către atacatori au mai fost folosite în trecut şi pe alte platforme, precum Facebook, Snapchat sau WhatsApp, iar obiectivul principal este extragerea datelor de autentificare ale contului de la potenţialele victime, potrivit antena3.ro.

DNSC a emis, la începutul anului, o alertă despre o serie de mesaje-capcană primite de către utilizatorii Facebook, mesaje cu textul „seamănă cu tine”, „apari în acest video” sau „tu eşti în videoclip”, care erau însoţite de un link ce redirecţiona, ulterior, către un site de phishing.

„Între timp, infractorii cibernetici s-au „mutat” pe Instagram. De această dată, mesajele primite de utilizatori nu sunt în limba română, ci în engleză, însă nu este exclus ca pe viitor infractorii cibernetici să înceapă a transmite astfel de mesaje traduse în română.

Textul noului mesaj este la fel de vag ca precedentul şi are ca scop principal stârnirea curiozităţii utilizatorului pentru a îl determina să dea click: „Took me 2 hours to make it. I hope you love it” („Mi-a luat două ore să îl fac. Sper că îţi place”).

Totodată, link-ul transmis de atacatori include şi numele de utilizator (username) al contului de Instagram corespondent destinatarului acelui mesaj, pentru a genera şi mai multă confuzie şi curiozitate. După accesarea acelui link, utilizatorul este redirecţionat către o pagină de phishing care arată similar cu cea de autentificare a Instagram, dar cu un domeniu total diferit (.buzz, .xyz, etc)”, notează DNSC.

Experţii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor ca, dacă primesc un astfel de mesaj, să nu îl acceseze.

„Acesta este un mesaj de phishing care încearcă să vă fure contul de Instagram. Ulterior, după compromiterea contului, astfel de masaje-capcană vor fi transmise automat către urmăritorii dvs. În cazul în care contul dvs. de Instagram a fost vizat şi aţi primit un astfel de mesaj de la un cont necunoscut, raportaţi imediat contul care a trimis mesajul pentru tentativă de înşelătorie (scam).

Dacă mesajul vine de la un cont cunoscut, atunci vă recomandăm să luaţi legătura cu persoana respectivă, pe un canal de comunicare diferit de Instagram, pentru a-i oferi recomandările necesare pentru securizarea contului”, se menţionează în informare.

Dacă este accesat un asemenea link, echipa Directoratului recomandă schimbarea urgentă a parolei contului de Instagram şi activarea autentificării în 2 paşi (2FA), verificarea locaţiei unde este autentificat contul (din secţiunea Setări – Login Activity) şi eliminarea sesiunilor din zone care nu sunt recunoscute, respectiv asigurarea faptului că nu au fost acordate permisiuni unor aplicaţii terţe din Instagram.

„Navigaţi la categoria Settings (Setări), apoi accesaţi secţiunea Security (Securitate). Aici, în partea de jos a meniului veţi observa o nouă secţiune, ‘Apps and webistes’ (Aplicaţii şi website-uri). Aici veţi putea observa care sunt aplicaţiile încă active care au acces la contul dvs. de Instagram. Eliminaţi aplicaţiile pe care nu le recunoaşteţi sau pe cele pe care le consideraţi suspecte”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...