Lista țărilor către și dinspre care zborurile rămân suspendate în România și după 15 iunie

Începând de astăzi, 15 iunie, România a redeschis granițele pentru cei care se întorc din 17 state fără să mai fie izolați la domiciliu.

Totuși, România menține măsura suspendării zborurilor către nouă state.

Astfel, potrivit libertatea.ro, nici după 15 iunie nu se poate zbura către Belgia, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Turcia, SUA și Iran.

De pe lista țărilor cu zboruri suspendate au fost scoase trei țări care sunt exceptate de la măsura izolării – Austria, Elveția și Germania.

Reamintim că începând de astăzi, 15 iunie, românii care se întorc din 17 țări europene nu vor mai fi nevoiți să petreacă 14 zile în izolare la domiciliu la întoarcerea acasă.

Este vorba de următoarele state:

  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Confederația Elvețiană
  • Germania
  • Grecia
  • Islanda
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • UngariaLista se va actualiza săptămânal de către Institutul Național pentru Sănătate Publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version