Oamenii organizează petreceri Covid-19, unde se adună pentru a se infecta voluntar

Specialiștii americani în sănătate publică sunt tot mai îngrijorați în privința ”petrecerilor COVID-19”, unde oamenii participă la întâlniri organizate cu scopul de a se infecta cu coronavirus.

Petreceri Covid-19 au fost semnalate de presa din toată lumea, iar cele mai recente cazuri sunt, conform The Guardian, din statul Washington. Publicația a arătat că autoritățile dintr-un district al statului Washington, SUA, au declarat că „primesc raportări conform cărora în comunitate au loc petreceri Covid-19, unde oamenii neinfectați socializează cu oameni infectați, într-o încercare de a contracta virusul.”

O parte dintre cei 94 de oameni care au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus în districtul Walla Walla sunt conectați prin participarea la o astfel de petrecere, a declarat directoarea departamentului de sănătate din district, Meghan DeBolt, pentru publicația locală Walla Walla Bulletin.

Se pare că aceste petreceri Covid-19 au început să apară după ce autoritățile din toată lumea au început să ia în considerare pașapoartele imunitare, adică niște documente care ar permite unei părți a populației să călătorească sau să meargă la muncă, dacă aceștia fac dovada că au dezvoltat anticorpi în urma infectării cu noul coronavirus, scrie The Guardian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...