VIDEO-Apelul disperat al unui primar italian: „„Suntem stresați că stăm acasă”, asta ne stresează. Cu internet, telefon, televizor, mâncare, playstation… Suntem stresați”

Localnicii care ignoră mesajele autorităţilor şi nu respectă regulile, l-au enervat la culme pe edil, care a postat pe o reţea socială un mesaj dur.

“Egoism, cretinism şi prostie” – sunt doar câteva dintre cuvintele aspre transmise de primar concetăţenilor săi care nu vor să se izoleze şi astfel pun în pericol viaţa altor oameni, potrivit stirileprotv.ro

Mesajul lui Gianfilippo Bancheri, primarul localităţii Delia:

“Mulți dintre voi ați făcut afișe pe care ați scris „totul va fi bine”, ați postat pe Facebook mesaje asemănătoare. Dar eu aș vrea să înțeleg cum va fi totul bine? Cum va fi totul bine dacă noi continuăm să ieșim zilnic la cumpărături, când cumpărăturile ar trebui făcute o dată la 10 zile?

Cum o să fie totul bine dacă mulți dintre voi ies ca să-și ia țigări în fiecare zi? Cum va fi totul bine dacă lumea se duce toată ziua la benzinărie să alimenteze? La ce-ți trebuie benzină dacă trebuie să stai în casă? Cum o să fie totul bine dacă unii mă întreabă dacă pot să se tundă acasă, adică să cheme frizerul acasă? Dar la ce-ți trebuie frizura aranjată în momentele astea? La ce servește să-ți faci freza acum? Ajutați-mă să înțeleg!

Cum o să fie totul bine dacă mulți mă întreabă acum dacă pot alerga pe afară, pentru că sunt „stresați”? Oameni buni, eu alerg de vreo 20 de ani și aici, la Delia, suntem cu totul 20 de persoane care alergăm. Acum i-a apucat pe toți alergatul prin Delia? Toți vor să alerge? Dar unde vă duceți voi să alergați, dacă ultima dată ați alergat în școala primară?
Ce v-a apucat? Înțelegeți în ce situație suntem? Mă sună diverși care îmi spun că vor să se ducă la Canicatti la cumpărături. La Canicatti nu te poți duce să faci cumpărături, cumpărăturile le faci în Delia. Doar dacă ai o urgență, un medicament care îți salvează viața, un aliment pentru o intoleranță… Unde te-a apucat să mergi acum?

Mă sună unii, domnule primar, câinele meu mănâncă niște bobițe care se găsesc doar la Caltanissetta. Asta numim seriozitate? Asta numim bun-simț? Persoane care vin aici din afara Siciliei pentru că oricum suntem toți în zona roșie și se poate ieși. Trebuie să riscăm toți?

Văd persoane la iarbă verde care fac grătar. Ne batem joc? Ne batem joc de soarta noastră a tuturor? Acum facem petreceri în gașcă la iarbă verde? Și mi-au spus că „suntem doar noi, vecinii din bloc”. Tot contagiune se numește! Să stai acasă înseamnă să stai în casa ta, cu familia ta, nu cu vecinii tăi. Deodată, toți suntem cei mai buni prieteni cu vecinii? De unde până unde? Asta e contagiune! Ăsta e risc de contaminare! Înțelegeți sau nu? Să stai acasă nu înseamnă să chemi oamenii la tine acasă! Despre ce vorbim noi aici?

Mi-au spus câțiva „domnule primar, ar trebui să le mulțumim celor care stau în casă”. Nu! M-am gândit la asta și nu! Cei care stau acasă în această perioadă fac ceea ce trebuie. Astăzi, asta este o obligație. Trebuie să le mulțumim celor care sunt în tranșee, trebuie să mulțumim miilor de medici, asistente, paramedici, forțelor de ordine, pompierilor, voluntarilor, primarilor, tuturor celor care stăm în tranșee, stăm în stradă pentru a vă proteja pe voi cei mulți cărora nu vă pasă. Vă doare undeva!

„Suntem stresați că stăm acasă”, asta ne stresează. Cu internet, telefon, televizor, mâncare, playstation… Suntem stresați. Stresați erau bunicii noștri care plecau la război, nu cei care rămâneau acasă. Și care e rațiunea pentru care cântăm Azzuro, Azzuro de la balcoane, dacă imediat după acceea ieșim afară la cumpărături în fiecare zi? Unde e logică? Unde e logică? Unde e respectul? Față de noi și față de ceilalți? Ne potolim odată? Considerați că este corect acest comportament? Scuzați-mă că vă întreb. Vi se pare corect? Nu, nu este corect! Este egoism, cretinism și prostie. Superficialitate.

Îmi spune unul, „domnule primar, totuși, nu trebuie să ne îngrijorăm”. Păi cum să nu ne îngrijorăm? Cum adică să nu ne îngrijorăm? Este o pandemie. Nu mai e nici măcar epidemie, este pandemie și nu trebuie să ne îngrijorăm? Păi atunci când ar trebui să ne alarmăm, dacă nu o facem când e pandemie? Scuzați-mă, păi când să ne alarmăm? Serios acum, aveți ceva în cap sau nu? A mai rămas vreun neuron sau sunt toți morți?

Noi suntem cei care riscăm! Și cei care doar trebuie să stea acasă sunt stresați, trebuie să iasă, să alerge, la plimbare, să plimbe cățelul. Ajung în fața casei mele oameni care locuiesc tocmai în cealaltă parte a orașului. Dar câinele ăsta al tău de câte ori urinează pe zi? Dacă ieși cu câinele, ieși în jurul casei și după aia întoarce-te în casă, nu pleca la plimbare prin oraș. Persoane cu cărucioare se duc în vizită la soră. Acum te-a apucat să-i faci vizite surorii tale? Trebuie să rămâi în casă. Înțelegi sau nu înțelegi? Sper că m-am făcut bine înțeles!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în perioada 28 octombrie-8 noiembrie, pe raza domeniului public și privat din Brașov,...

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție pe domeniul public si privat...

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor desfășura în perioada 26-30 septembrie,...
angajat Coral Impex SRL

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilo și dăunătorilor la arbori, în municipiul Brașov. In perioada...
dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...