Marea Britanie închide începând de sâmbătă toate barurile și restaurantele

Guvernul britanic a ordonat vineri închiderea barurilor, restaurantelor, cinematografelor, sălilor de fitness şi teatrelor pe termen nedefinit, înăsprind astfel măsurile de luptă împotriva propagării noului coronavirus, informează Agerpres.

„Le cerem cafenelelor, barurilor şi restaurantelor să-şi închidă porţile de îndată ce pot să o facă rezonabil şi să nu le mai deschidă mâine”, a declarat premierul Boris Johnson în cursul unei conferinţe de presă, adăugând că dă acelaşi consemn „localurilor de noapte, cinematografelor, sălilor de fitness şi centrelor de petrecere a timpului liber”.

„Unele persoane ar putea fi tentate să iasă în seara asta din casă, iar eu le spun acestora: ‘Vă rog, nu o faceţi!'”, a spus Johnson, adăugând că „este trist că, în prezent, pentru moment, cel puţin fizic, trebuie să separăm oamenii” unii de alţii.

Alte 39 de persoane au decedat în Marea Britanie după ce fuseseră testate pozitiv pentru coronavirus, ridicând numărul total al deceselor confirmate în ţară la 167, a informat vineri Serviciul Naţional de Sănătate (National Health Service).

Ministrul finanţelor în cabinetul lui Johnson, Rishi Sunak, a declarat că guvernul intervine pentru a plăti companiile afectate de epidemia de coronavirus cu scopul de a nu-şi concedia angajaţii.

sursa: digi24.ro

sursa foto: captură youtube.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...