Român de 23 de ani mort în atacul din Hanau, Germania

Un tânăr din Giurgiu, în vârstă de 23 de ani, se numără printre victimele atacului armat de miercuri seara din orașul german Hanau.

Un român, mai mulţi cetăţeni turci, un bulgar şi un bosniac se numără printre persoanele ucise în atacul armat comis în centrul orăşelului Hanau, la periferia oraşului Frankfurt, afirmă surse citate de publicaţia Die Zeit. Atacatorul avea profilul unui extremist, conform procurorilor germani. Acesta a fost găsit decedat, împreună cu mama sa, într-un apartament.

Primarul comunei Singureni susține că tânărul muncea în Germania de 7-8 ani și a fost împușcat imediat după ce ieșise de la serviciu, relatează Mediafax.

„Vă confirm că este decedat. Am vorbit cu părinții, cu unchiul lui de acolo. Și eu sunt rudă cu băiatul acesta. Suntem în stare de șoc. Un nenorocit de neonazist s-a apucat și a împușcat prin barurile de acolo. Copilul abia ieșise de la muncă. A oprit să-și ia un suc. Nici n-a apucat să se dea jos din mașină, era cu telefonul la ureche și nenorocitul când a ieșit de acolo de unde i-a împușcat pe ceilalți, a crezut că vorbește la telefon, cine știe… și l-a împușcat și pe el. Băiatul locuia acolo de 7-8 ani, cu familia. Era singurul copil la părinți. El lucra la o firmă de curierat și părinții lucrau la un supermarket. Sunt în stare de șoc”, a declarat, Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni.

Primarul a mai spus că familia nu are bani să-l aducă în țară.

foto DW

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version