Femeia însărcinată, scoasă pe targă din maternitatea Mariupol bombardată de ruși, a murit

O femeie însărcinată, scoasă pe targă din maternitatea din Mariupol bombardată de ruși, a murit. Aceeași soartă a avut-o și bebelușul ei, potrivit AP.

Miercuri, 9 martie, armata rusă a bombardat un spital de copii și o maternitate din Mariupol. Imaginile în urma atacului au fost descrise drept „apocaliptice”. La acea dată s-a raportat un prim bilanț care indica trei morți și 17 răniți. Ulterior, numărul deceselor a ajuns la cinci, după moartea unei mame și a bebelușului său, potrivit observatornews.ro.

Imaginile cu femeia însărcinată, scoasă pe targă din maternitatea lovită de ruși, a făcut înconjurul lumii. În pozele de pe rețelele sociale, tânăra a fost văzută mângâindu-și abdomenul însângerat în timp ce salvatorii se grăbeau să o transporte spre ambulanță – una dintre cele mai brutale scene ale războiului din Ucraina, care a intrat deja în ziua 19.

Femeia a fost dusă de urgență la un alt spital, unde medicii au făcut tot ceea ce a fost omenește posibil pentru a-i salva viața. Dându-și seama că își va pierde copilul, au spus medicii, ucraineanca i-a implorat: „Omorâți-mă acum!”

Victima a ajuns la spital cu pelvisul zdrobit și șoldul dislocat. Medicii au fost nevoiți să aducă copilul pe lume prin cenzariană, însă acesta nu avea semne vitale. Ulterior, timp de 30 de minute, echipa medicală a resuscitat-o pe tânără fără succes.

„Amândoi au murit”, au transmis reprezentanții spitalului.

În haosul creat, medicii nu au reușit să o identifice, însă soțul și tatăl ei au venit pentru a-i recupera trupul neînsuflețit. „Cel puțin nu va ajunge într-o groapă comună”, au spus cei care au făcut tot posibilul pentru a o salva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version