O fetiță đe trei ani, din Franța, a supraviețuit zile în șir lângă mama ei moartă

O fetiță de trei ani a trecut prin momente dramatice, însă norocul a fost de partea ei. Micuța, care trăiește într-un orășel din sudul Franței, a supraviețuit zile în șir, fără apă și închisă într-un apartament, după ce mama ei s-a stins din viață. 

Lila, căci așa au numit-o vecinii pentru a-i proteja identitatea, a fost găsită în balcon apartamentului în care locuia, alături de cățelul ei, scrie a1.ro.

Vecinii au fost îngrijorați de starea ei, iar atunci când au întrebat-o ce face, aceasta le-a spus ”Mama mea e obosită, doarme.” În realitate, însă, femeia era moartă. 

În momentul în care vecinii au intrat în casă au descoperit o imagine dezolantă. Pe lângă faptul că era mizerie în apartament, aceștia au găsit numeroase sticle goale de vin și bere pe jos, iar bucătăria plină de vase murdare. În dormitor, însă, femeia era întinsă în pat, lipsită de viață. 

Imediat, aceștia au alertat Poliția, iar micuța a fost dusă într-o instituție publică, unde beneficiază de îngrijiri medicale.

Fetița de doar trei ani a supraviețuit câteva zile mâncând conserve pe care a reușit să le deschidă singură și și-a hrănit și cățelul. Atunci când a fost luată de poliție, fetița a luat cu ea un album de poze, dar și câinele. 

foto cu caracter ilustrativ

citește mai multe pe antena1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...