COVID-19 nu este o boală respiratorie. Descoperirea de ultimă oră făcută de cercetători

Potrivit unui studiu derulat de cercetătorii americani, boala provocată de SARS-CoV-2 este o afecţiune vasculară, şi nu una respiratorie, aşa cum se credea până acum. Această descoperire ar putea explica formarea de cheaguri în cazul unora dintre pacienţi, potrivit antena3.ro.

Publicat în „Circulation Research”, studiul arată cu precizie cum virusul distruge celulele sistemului vascular, mai ales că dincolo de simptomele respiratorii provocate de infecția cu SARS-CoV-2, virusul duce și la tulburări cardiovasculare.

Mai exact, proteina S a virusului (cea care îi dă aspectul de „coroană”) atacă celulele receptoare ACE2 din corp, distrugând mitocondriile responsabile cu generarea energiei celulelor, potrivit Digi24.

Astfel, este afectat ţesutul endotelial care protejează vasele de sânge. Ceea ce nu se cunoştea până acum era mecanismul exact şi rolul proteinei S, cea care, de fapt, stă la baza tuturor vaccinurilor aflate în uz în prezent.

Cercetătorii de la Universitatea din San Diego împreună cu cei de la Institutul  Salk au descoperit că efectele asupra sistemului respirator sunt, de fapt, consecinţa inflamării ţesutului vascular din plămâni.

„Foarte mulţi oameni cred că este o boală respiratorie, dar în realitate este o afecţiune vasculară”, spune profesorul Uri Manor, coautor al studiului.

„Asta ar putea explica de ce unii oameni fac infarcte sau au probleme cu alte organe ale corpului (decât plămânii – n.r.). Toate sunt vascularizate, este ceea ce au ele în comun”, a explicat profesorul.

Potrivit specialiștilor, în general, la pacienţii cu forme moderate, infecţia se limitează la căile aeriene superioare, dar problemele vasculare ar putea avea legătură cu un răspuns inflamator al sistemului imunitar al pacientului (furtuna de citokine – n.r.).

Studiul nu pune însă sub semnul întrebării vaccinarea, în ciuda cazurilor în care vaccinurile AstraZeneca şi Johnson&Johnson ar fi cauzat formarea de trombi. Profesorul Uri Manor a scris pe Twitter că vaccinurile conţin o cantitate mult prea mică de proteină S pentru a reprezenta o problemă.

El subliniază că vaccinul cu tehnologie ARN mesager este mult mai sigur decât contractarea în sine a bolii.

sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...