Germania: Cei care s-au vaccinat anti-COVID sau care au trecut prin boală scapă de majoritatea restricțiilor începând de duminică

Locuitorii din Germania care sunt consideraţi complet imunizaţi la noul coronavirus nu vor mai trebui să respecte restricţiile impuse pe timpul nopţii şi anumite restricţii privind contactul social începând de duminică la miezul nopţii (22:00 GMT), transmite dpa, citată de Agerpres.

Oricine a primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19 sau s-a refăcut după ce a fost bolnav de COVID-19 se va putea întâlni în privat, fără restricţii, cu alte persoane din aceeaşi categorie. Când se întâlnesc cu persoane nevaccinate, aceştia nu vor fi nevoiţi să respecte limita de contact.

Totodată, persoanele complet imunizate nu vor trebui să intre în carantină după revenirea din călătorii, cu excepţia unor cazuri specifice – de exemplu, dacă revin dintr-o zonă în care o variantă a virusului face ravagii – şi nici nu vor trebui să demonstreze că au un rezultat negativ pentru a intra în magazine sau a beneficia de servicii.

Peste 31% din populaţia Germaniei a primit primul vaccin, a anunţat vineri Institutul Robert Koch, iar un procent de 8.8% a fost complet vaccinat.

Obligativitatea de a purta măşti de protecţie şi de a menţine distanţarea socială va continua să fie impusă în anumite situaţii şi clădiri.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...