Primele imagini cu submarinul indonezian scufundat în Marea Bali

Epava submarinului a fost găsită pe fundul mării, iar marinarii de la bord declarați decedați, a anunțat duminică șeful armatei indoneziene, Hadi Tjahjanto. Echipele de intervenție au obținut primele imagini cu nava scufundată pe fundul mării, la o adâncime de 850 de metri.

Cu ajutorul unui vehicul submarin operat de la distanță (ROV), echipele de salvare au obținut primele imagini cu submarinul scufundat.

„Avem imagini cu părți ale submarinului Nanggala – cârma, ancora, părți din corpul navei, veste de salvare. Pe baza acestor probe autentice, declar că submarinul Nanggala s-a scufundat, iar toți membrii echipajului au murit”, a declarat Hadi Tjahjanto.

Epava a fost găsită cu ajutorul sonarelor, la 850 de metri adâncime, pe fundul mării. Submarinul s-a rupt în trei bucăți, a precizat comandantul marinei indoneziene, Yudo Margono.

Duminică, preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a anunțat că submarinul dispărut a fost găsit scufundat în Marea Bali şi a transmis condoleanţele familiilor celor 53 de oameni aflaţi la bordul navei.

„Forțele terestre și marina au schimbat statutul submarinului KRI Nanggala 402 de la dispărut în scufundat. Toţi indonezienii ne exprimăm profundele regrete pentru această tragedie, în special pentru familiile echipajului de pe submarin”, a declarat preşedintele.

Submarinul KRI Nanggala 402 a dispărut în 23 aprilie și a declanșat o amplă operațiune internațională de căutare și salvare.

submarin1-768x457_d9a95.jpeg

submarin2-1024x566_1dd81.jpeg

ZDQyOTYzNWFiZGUwNzk2Mzg1M2FhYzRlMTMwOTc-1024x606_813a8.jpeg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...