Topul țărilor cu populație vaccinată anti-COVID

Israelul stă cel mai bine, în lume, când vine vorba despre numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID 19, în raport cu numărul populaţiei. Sunt peste 640.000 de persoane vaccinate în Israel, în nici două săptămâni.

La capitolul doze administrate, Statele Unite conduc în clasament: au vaccinat, până acum, peste 2 milioane de oameni.

Pe locurile doi şi trei se află China şi Marea Britanie.

În topul Our World Data, surpriza vine, în Europa, din partea Portugaliei, care se află pe locul întâi la numărul de vaccinuri administrate până acum: aproape 16.500 – un număr record, dacă ne raportăm la numărul populaţiei. Urmează în clasament Germania, cu 78 de mii de doze – raportate însă la o populaţie mult mai mare.

Italia şi România se află pe ultimele locuri din clasament, cu peste 5.600 de vaccinaţi. Este de menţionat că Uniunea Europeană a început vaccinarea în urmă cu câteva zile.

Rusia, în ciuda faptului că a autorizat vaccinul său Sputnik înaintea tuturor, declară doar puţin peste 50.000 de vaccinaţi.

La nivel mondial au fost vaccinaţi până acum peste 4,8 milioane de oameni.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version