România trimite 8 tone de materiale medicale în Liban

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităților libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei devastatoare produse la depozitul de azotat de amoniu din Beirut, în 4 august, a anunțat, vineri seara, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit IGSU, România este printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

„Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor”, potrivit sursei citate.

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version