„Arhitectura feței începe cu un nas frumos”, interviu cu Ayșe Adin Selcuk, medic ORL, Istanbul

Rinoplastia este acea intervenție chirurgicală al cărei obiectiv urmărește corectarea formei și dimensiunilor nasului, în raport cu dorințele și particularitățile fizionomiei pacientului. Dincolo de partea estetică, rinoplastia are și rolul de a îmbunătăți funcționarea normală a căilor respiratorii.

Operația de rinoplastie se efectuează de către medicul specialist ORL, alături de un chirurg plastician, în regim ambulatoriu.

Doar dacă este necesar, pacientul de poate interna peste noapte pentru supraveghere postoperatorie. Intervenția de rinoplastie durează între una și două ore. Esențial este ca persoana să recurgă la servicii medicale de top și să se lase doar pe mâna profesioniștilor.

Ayșe Adin Selcuk este profesor doctor în otorinolaringologie și este șef al departamentului ORL din cadrul Medical Park Goztepe Hospital, Istanbul. De peste 20 de ani a efectuat cu succes operații de corecție a nasului, redând, astfel, starea de bine pentru sute, chiar mii de pacienți.

„Cele mai multe corecții, din punct de vedere estetic, asupra nasului se adresează cocoașei, vârfului nasului sau lungimii și lățimii acestuia. Desigur, intervenția de rinoplastie are și rolul de a rezolva și anumite dificultăți de respirație pe care le întâmpină pacientul, cea mai frecventă fiind deviația de sept”, spune specialistul turc.

Miercuri, de la ora 20.00, invitată la „Sănătate fără frontiere”, Ayșe Adin Selcuk vorbește despre rinoplastie, o operație ce „împacă” atât partea estetică, dar și pe cea funcțională.

Pentru noutăți din viața medicală din Turcia, dar și pentru obține oferte pentru tratamente și intervenții în spitalele și clinicile de aici, accesați site-ul www.tratamente-turcia.ro sau contactați consultanții de aici pe numărul de whatsapp: 0746.99.22.22.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...