Dare de mită în Brașov. Cum a încercat un șofer să-i oprească pe polițiști să-i rețină permisul

Joi, în jurul orei 15,30, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ghimbav și Poliției Municipiului Codlea, au oprit în trafic, un tânăr în vârstă de 21 ani, care a săvârșit o contravenție la regimul rutier (depășire neregulamentară), în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1, la km. 188+300m.

Întrucât fapta impunea reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducătorul auto a oferit polițiștilor, pentru ca aceștia să nu dispună asupra sa măsurile legale care se impun, suma de 150 lei.

 Fiind refuzat în mod ferm de către cadrele de poliție, bărbatul a suplimentat valoarea inițială, oferind în total, în același scop, suma de 300 lei, 70 euro și 30 zloți.

Cu privire la aspectele constatate, polițiștii brașoveni au sesizat, de îndată, reprezentanții D.G.A. – Serviciul Teritorial Brașov, care împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au prins în flagrant conducătorul auto.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar  penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”dare de mită”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 din Codul Penal.

sursa foto: punctul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version