Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier care s-a produs vineri dimineața în localitatea Dumbrăvița din județul Brașov.
Potrivit ISU Brașov cele două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și un echipaj de pompieri pentru asigurarea zonei.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.
sursa foto ISU Brașov