Șofer de cisternă prins în timp ce fura motorină într-o parcare din Brașov. Bărbatul a fost reținut

Joi polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 47 ani, în timp ce sustrăgea motorină dintr-un compartiment al unei autocisterne aflată într-o parcare situată pe raza municipiului Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză era conducătorul auto al autocisternei, iar cantitatea totală de carburant sustras era de aproximativ 135 litri.

De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că acesta este angajat în calitate de șofer la o societate comercială din municipiul București și efectua transport de motorină în vederea livrării către unele stații de distribuție carburanți.  

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

foto caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...