Vineri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, au identificat în posesia unui bărbat în vârstă de 35 ani din municipiul Brașov un autoturism care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Franța.
Autovehiculul în cauză a fost ridicat și indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”tăinuire”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
foto caracter ilustrativ