Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.
În fapt, la data de 06 mai 2020, în jurul orei 14.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în interiorul unei societăți comerciale amplasate pe raza municipiului Brașov a avut loc un accident de muncă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care desfășura activități de curățare a unor reziduuri, s-ar fi autoaccidentat, respectiv i-ar fi pătruns în ochi un fragment din reziduurile pe care le curăța, ulterior deplasându-se la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
sursa foto: brasovmetropolitan.ro








