Cioban tâlhărit și legat de un copac la o stână din Brașov. Patru persoane cercetat penal

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, instrumentat  sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

În fapt, în noaptea de 30.04/01.05.2020, un bărbat, în vârstă de 29 ani, în timp ce se afla la o stână de pe raza localității Apața, jud. Brașov, unde este angajat, ar fi fost agresat fizic, imobilizat, respectiv legat de un copac, iar ulteriot deposedat de mai multe bunuri, de către persoane necunoscute, care au părăsit locul faptei cu un atelaj hipo.

De asemenea, persoanele în cauză, au sustras și un număr de 8 miei, dintre ovinele pe care bărbatul în vârstă de 29 de ani le păzea.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, echipaje mixte formate din polițiști,  jandarmi  și polițiști  locali, care au întreprins activități de verificare a zonei. 

Au fost constituite echipe operative formate din polițiști de investigații criminale, criminaliști, ordine publică, jandarmi, folosindu-se și câine de urmă, iar la scurt timp, în urma investigațiilor de cercetare desfășurate, au fost depistate și identificate  4 persoane, bănuite de comiterea faptei.

De asemenea, prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

Cele 4 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de deratizare a domeniului public și privat din Brașov pe suprafețele verzi din cartierele Astra, Florilor, Scriitorilor, Timiș...
stona

STONA.RO – Tipuri de piatră naturală și utilizările lor în designul...

Designul interior este o artă care îmbină estetica și funcționalitatea, iar materialele joacă un rol esențial în crearea unor spații armonioase. Piatra naturală este...
erasmus scoala halchiu

Final de octombrie, momentul acela când totul te îndeamnă să trăiești...

În fiecare an, cam pe vremea aceasta, pentru școlile care beneficiază de Acreditare Erasmus, începe un fel de timp care curge altfel. Acesta este...
algabeth

Beneficiile pietrei naturale pentru proiectele de construcții și renovări

În orice proiect de construcție sau renovare, alegerea materialelor joacă un rol crucial în succesul final al lucrării. Piatra naturală, cunoscută pentru durabilitatea, frumusețea...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în perioada 28 octombrie-8 noiembrie, pe raza domeniului public și privat din Brașov,...