Tânără din Oradea, infectată cu coronavirus: „N-am avut febră, n-am tuşit, nu m-a durut gâtul”

În decembrie 2019, fata și-a găsit de lucru, împreună cu prietenul ei, într-o staţiune montană din nordul Italiei. Toate mergeau ca pe roate, însă fericirea nu a durat decât trei luni, când, din cauza epidemiei de coronavirus, totul s-a schimbat brusc.

Ajunsă în ţară, tânăra a fost diagnosticată cu coronavirus, a stat 8 zile în carantină, până i-a sosit rezultatul primului test, şi apoi încă 29 de zile în spital.

„Am înţeles că, dacă am tensiune mare şi nivelul oxigenului mic, există posibilitatea să am plămânii afectaţi. Din ce am văzut la colegele de salon, pare ca o răceală sau cel mult ca o pneumonie. Dar la mine totul era perfect. N-am avut febră, n-am tuşit, nu m-a durut gâtul”.

Dora Fekete a povestit că primea un „cocktail” de medicamente, „din cele care se dau persoanelor cu HIV şi cu malarie, pentru întărirea imunităţii”.

Tânăra spune că da, este adevărat, mulți s-au îmbolnăvit și foarte mulți au murit, doar că ştirile alarmiste de la televizor doar amplifică frica.

„Când o infirmieră mi-a adus un pachet de la mama şi, din greşeală, i-am agăţat mănuşa cu unghia, a început să ţipe, îngrozită, că se infectează!”, a povestit tânăra potrivit ebihoreanul.

Dora a fost neliniştită că în cele 37 zile cât a stat în carantină şi în spital i s-au făcut în total 15 teste, dintre care 12 au fost neconcludente.

Într-o dimineaţă i-au fost prelevate probe, iar seara a fost informată că rezultatul era negativ şi putea merge acasă, cu obligaţia de a rămâne încă 14 zile în izolare.

Citește mai multe pe ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...