Sfârșit tragic pentru un brașovean în vârstă de 51 de ani din Soarș. Bărbatul care lucra la o casă din localitate a murit după a s-a lovit în de o grindă.
Potrivit IJP Brașov, un bărbat, în vârstă de 51 ani din localitatea Soarș, în timp ce executa lucrări la un imobil situat pe raza localității, a fost accidentat de o grinda în zona capului.
Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
sursa foto: mesagerulneamt.ro