A ”explodat” numărul îmbolnăvirilor COVID-19 în România. Câte cazuri sunt în Brașov

Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus din România a ajuns vineri la 3.183 de cazuri, fiind raportată o creștere de 445 de cazuri în ultimele 24 de ore. În Brașov au fost raportate vineri un total de 124 de cazuri.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

De la începutul epidemiei, 281 de persoane s-au vindecat și 116 au decedat.

Comunicatul MAI

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.418 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 52 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183  de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Diferențele de cifre față de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din județele Caraș-Severin și Prahova sunt din cauza faptului că unități spitalicești din aceste județe au rectificat datele comunicate anterior.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba13
2.Arad110
3.Argeș12
4.Bacău24
5.Bihor44
6.Bistrița-Năsăud27
7.Botoșani44
8.Brașov124
9.Brăila13
10.Buzău12
11.Caraș-Severin17
12.Călărași26
13.Cluj108
14.Constanța117
15.Covasna38
16.Dâmbovița19
17.Dolj27
18.Galați90
19.Giurgiu22
20.Gorj8
21.Harghita1
22.Hunedoara108
23.Ialomița45
24.Iași72
25.Ilfov60
26.Maramureș46
27.Mehedinți11
28.Mureș55
29.Neamț150
30.Olt8
31.Prahova27
32.Satu Mare16
33.Sălaj7
34.Sibiu27
35.Suceava866
36.Teleorman24
37.Timiș126
38.Tulcea6
39.Vaslui11
40.Vâlcea8
41.Vrancea70
42.Mun. București544
                                       TOTAL3183

Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 31.657 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 913 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.385 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 221 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 8  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...