Ministrul de Interne a anunțat sâmbătă seară un nou set de măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, care implică și noi restricții pentru cetățeni.
Printre acestea se numără interzicerea circulației în grupuri mai mari de 3 persoane care nu locuiesc împreună, precum și interzicerea circulației în intervalul 22-6 fără un motiv întemeiat, începând cu data de 23 martie, potrivit stirileprotv.ro
Întreaga listă de măsuri o puteți consulta aici.
Persoanele care nu respectă aceste reguli riscă amenzi uriașe, de până la 5.000 de lei.
Articolul 9:
(1) Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite.
Articolul 28:
Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.
sursa: stirileprotv.ro
