Măsura Kaufland împotriva golirii rafturilor: un client poate cumpăra cel mult două baxuri dintr-un produs

Pentru a împiedica golirea rafturilor de alimente de strictă necesitate încă de la primele ore ale dimineții, în unele magazine din rețeaua Kaufland s-a introdus o măsură restrictivă.

Este vorba de limitarea la două baxuri de client pentru produse alimentare de bază, precum făina sau uleiul, potrivit realitatea.net.

Atenție, nu confundați decizia cu raționalizarea alimentelor!

Marile lanțuri de magazine, precum și autoritățile (DSV, Ministerul Economiei, premierul Orban) au anunțat că există suficiente stocuri de alimente și că supermarketurile vor rămâne deschise chiar și după decretarea stării de urgență.

Dealtfel, pe site-ul kaufland.ro, clienților li se recomandă să evite risipa alimentară cumpărând responsabil, doar în cantități destinate consumului personal, și ține cont de faptul că produsele alimentare au termene de valabilitate care nu pot fi depășite;

Alte sfaturi pentru clienți sunt:

întreabă-ți vecinii care sunt în vârstă dacă au nevoie de ajutor la cumpărături;

păstrează distanța de siguranță de 2 metri față de celelalte persoane aflate în magazin;

evită pe cât mai mult posibil folosirea bancnotelor pentru a-ți plăti cumpărăturile;

optează pentru plata cu cardul sau cu telefonul, în măsura în care acest lucru este posibil;

folosește dezinfectant de mâini din stațiile amplasate la intrarea în magazin, atât înainte, cât și după ce îți închei cumpărăturile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

tratamente stropire coral

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că, la începutul lunii mai, pe domeniul public din Brașov vor fi efectuate tratamente fitosanitare...
algabeth

Cum s-ar putea schimba radical ”fața” unui oraș cu un element...

Spațiile urbane pot fi transformate radical prin folosirea unui element pe cât de durabil, pe atât de estetic: piatra naturală. Vezi la finalul articolului cum...
tratamente stropire coral

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare în...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă efectuarea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combatere...

Coral Impex anunță efectuarea de tratamente fitosanitare în Brașov

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție pentru combaterea capușelor anunțate de Coral Impex în...

Societatea Coral Impex anunță începerea unor acțiuni de dezinsecție, în perioada următoare, pe domeniul public din Brașov. Potrivit societății, acestea se vor desfășura în perioada...
stona

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală....

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...