În contextul creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus din România, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov a dispus controale la persoanele care se află în autoizolare la domiciliu.
Astfel, cele 269 de persoane din Brașov aflate în atenția Direcției de Sănătate Publică au fost vizitate de agenți de Poliție.
În urma verificărilor efectuate au fost depistate trei persoane care nu au respectat măsurile de autoizolare.
Polițiștii au anunțat pe această cale reprezentanții DSP Brașov și au dispus luarea măsurilor legale în astfel de situații, respectiv deschiderea unor dosare penale.
sursa foto: captură youtube.com








