Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
În fapt, la data de 02 martie, în jurul orei 00.15, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autovehicul pe strada Valea Cetății din municipiul Brașov.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și fiind condus la o unitate medicală, a refuzat, de asemenea, recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
La data de de de 02 martie, în jurul orei 20.35, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 30 ani, din județul Satu Mare, care conducea un autoturism pe strada Brașovului din localitatea Prejmer, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.77 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 02 martie 2020, în jurul orei 16.30, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 ani din loc. Șinca Nouă, care conducea un autovehicul pe DN73A, strada Brazilor din orașul Zărnești.
Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul nu are asigurare obligatorie R.C.A., iar inspecția tehnică periodică este expirată, conducătorul auto fiind sancționat contravențional.
De asemenea, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
sursa foto: tion.ro