Poliția Română: 728 de șoferi au fost prinși drogați la volan, în 2019

728 de șoferi care s-au urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive au fost prinși de polițiști, în 2019, cei mai mulți fiind în Capitală, respectiv 238, potrivit unui răspuns transmis de Poliția Română, la solicitarea Mediafax.

Până nu cu mult timp în urmă, doar alcoolul era vizat de controalele polițiștilor, care acum se văd nevoiți să lupte cu din ce în ce mai multe cazuri de șoferi care conduc sub influența drogurilor. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri, finalizat cu o tragedie, a fost cel al lui Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu.

În prezent, structurile de poliție rutieră utilizează la nivel național 118 dispozitive pentru depistarea substanțelor psihoactive.

„Referitor la achiziționarea de noi astfel de dispozitive precizăm că, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române se întreprind demersurile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru implementarea unui proiect care are ca scop îmbunătățirea dotării poliției rutiere cu autospeciale prevăzute cu sistem de monitorizare audio-video, cinemometre laser, precum și cu 44 de dispozitive de depistare a substanțelor psihoactive”, menționează Poliția Română.

sursa comunicat Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version