Corpul Național al Polițiștilor ia apărarea polițiștilor umiliți de consilierul județean din Brașov, în urma perchezițiilor de joi

După ce timp de mai multe zile Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și polițiștii brașoveni, în frunte cu comandantul, au fost ținta unor atacuri venite din partea unui consilier județean al PNL, Andrei Kadas, ca urmare a unor percheziții efectuate joi, Consiliul Teritorial Brașov al Corpului Național al Polițiștilor reacționează și aduce în atenția publicului noi detalii cu privire la descinderile efectuate la o „așa zisă adresă greșită”.

Comunicatul CNP Brașov

„Consiliul Teritorial Brașov al Corpului Național al Polițiștilor, singura organizație profesională a polițiștilor, a luat act cu indignare de modul în care a fost prezentat în spațiul public, inițial la un post local („Brașov TV”), iar ulterior  preluat de câteva posturi naționale, cazul așa-zisei greșeli  a polițiștilor brașoveni, care ar fi  efectuat o percheziție la o adresă greșită din municipiul Brașov, acțiune  în urma căreia o mamă și copiii ei minori au fost traumatizați, un copil fiind adus în stare de șoc,  fiind necesară asistența medicală pentru acesta.

Prezentarea trunchiată a realității  a fost de natură să afecteze imaginea Poliției Române, în general și a polițiștilor brașoveni, în special. Opinia publică a fost dezinformată grosolan cu privire la modul în care polițiștii brașoveni au acționat  în data de 13.02.2020, creându-se convingerea că,  la Brașov,  se acționează cu totală lipsă de profesionalism.

Comunicatele D.I.I.C.O.T. Brașov  și I.P.J. Brașov au arătat că nu s-a greșit adresa la care s-a efectuat percheziția și că mandatul a fost emis, în mod legal, de un judecător de drepturi și libertăți, în baza probatoriului dintr-un dosar de cercetare penală. De asemenea, imaginile surprinse de la descinderea respectivă, au arătat că toate acuzele formulate la adresa polițiștilor brașoveni sunt false, aceștia acționând în conformitate cu toate procedurile în vigoare și cu totală aplecare asupra  protejării  persoanelor minore găsite în locuință.

Ceea ce s-a petrecut în acest caz  nu poate fi descris decât ca fiind  o manipulare grosolană în scopuri personale,  în care, din păcate, a fost folosit un post TV pentru a dezinforma opinia publică cu privire la acțiunea unei instituții a statului.

Dorim, de asemenea, să luam atitudine și să protestăm împotriva limbajului insultător și calomnios  folosit de către un om politic brașovean,  jurnalist (așa cum se prezintă!!!), persoană  direct implicată  în situația descrisă anterior,  pentru a-l ataca, în mediul on-line, pe un reprezentant al Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov,  .

Toți suntem egali în fața legii, toți  avem drepturi și obligații, iar polițiștii au anumite interdicții suplimentare, stabilite prin lege și, de aceea, orice acuzație la adresa unui polițist trebuie adresată organelor abilitate, care vor stabili existența sau inexistența unei abateri de natură penală sau disciplinară. Folosirea unor invective la adresa unui polițist, oricine ar fi acesta, nu va face cinste niciodată, niciunei persoane, mai ales unui ales local, care, în calitatea sa de formator de opinie, trebuie să fie un exemplu de conduită și comportament în societate.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...