Un alt accident de muncă în Brașov. Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de un motostivuitor

După ce în această săptămână o femeie a murit la locul de muncă în Ghimbav, un alt accident de muncă s-a produs în orașul Brașov. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital cu leziuni la o mână după ce a fost lovit de un motostivuitor. 

Polițiștii brașoveni, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 11 februarie a.c., un bărbat, în vârstă de 64 ani, a fost accidentat de un motostivuitor, fiind rănit în zona unuia dintre membrele inferioare.

Bărbatul a fost preluat de către echipajul medical sosit la fața locului și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

sursa foto: captura youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...